Moda incotro

in timpul lui Isus, la tara, viata mai putin intensa si nevoile simple se re­flectau si in imbracaminte. Barbatii purtau o tunica simpla: doua bucati dreptun­ghiulare de stofa cusute una de alta pe umeri si pe partile laterale; la deschizaturile pentru cap si maini nu existau cusaturi. Tunica era potrivit de lunga, dar satenii erau obisnuiti sa o scurteze in timpul lucrului, prinzand-o cu o centura, pentru a se misca mai usor si pentru a o proteja. Hainele lor de culoare inchisa (sakhim) erau rezervate zilelor de doliu; aceste haine in forma de sac erau facute special pentru a emana seriozitate si pentru a marca durerea. De obicei tunica era im­bracata direct pe piele, caci putini isi permiteau o haina de corp din stofa fina (sadiu).

Fie ca purta o tunica scurta, fie ca purta una lunga, evreul se simtea gol fara mantia sa. Aceasta era un fel de postav de lana dreptunghiular care se lua peste umeri. Credinciosii aveau dreptul sa si-o amaneteze, dar numai pe timpul zilei. in timpul noptii, mantia le folosea drept acoperamant, iar prin apropierea colturilor ea putea fi folosita ca un fel de sac pentru transportul unor lucruri sau al mancarii. Pusa pe crupa unui cal sau a unui magar, mantia devenea sa*. Dar, pe langa aceste utilitati practice, ea avea de asemenea o valoare simbolica: daca un om isi asternea mantia pe jos, ca pe un covor, in fata cuiva, el isi exprima dorinta de a-1 onora pe acesta**.

Cel care punea mantia pe umerii unei femei spunea prin acest gest ca vrea sa o ia de sotie sau ca o ia sub acoperisul sau (Ruth - 3,9). Ciucurii albastri sau albi ai mantiei aminteau de obligatia urmarii legii lui Iahve***. Mantia insasi servea drept haina de rugaciune, atunci cand era pusa pe cap si pe umeri. Cand era folosita doar in scop religios, ea se imbogatea cu diferite ornamente cu semnificatii religioase.

Piesele de imbracaminte erau sustinute printr-o centura care putea fi din piele, dar care de cele mai multe ori era dintr-o banda lata de lana infasurata in jurul taliei de mai multe ori, ce servea drept buzunar pentru bani. Se purta o palarie, care insa era inlocuita uneori de un turban din stofa usoara ce acoperea partea superioara a fruntii. Nici incaltamintea nu s-a schimbat mult: se purtau sandale prinse de picior cu snururi pana la glezna sau pana sub genunchi (dupa moda apuseana). Ele erau confectionate din una sau mai multe talpi de piele cusute una peste alta; sandalele bogatilor erau insa prinse in cuie. De Sabat se cerea sa se poarte pantofi cu cuie, dar numai cei bogati isi puteau permite mai multe perechi de asemenea pantofi - cei saraci aveau doar cate una.